8. SITURI MARGINALE DIN MUNTENIA

8.3. Situri nord-muntene [continuare; expunere pe situri]

[p. 138]

Situaţia aşezării de la Târgşor[84] este similară, dar încă mai gravă din punctul de vedere al cunoaşterii materialului ceramic, fiindcă demult-proiectatul muzeu de sit nu există încă[85]. Aşezarea de epocă Ipoteşti-Cândeşti a fost găsită într-un sit de o complexitate excepţională, în care, alături de vestigii preistorice, se găsesc un castru roman de pământ, thermae, necropole sarmato-getice şi Cerneahov biserici domneşti, dar şi un grupaj de aşezări de diverse epoci (sec. III, V-VI, IX-X, ev mediu), suprapuse în acelaşi perimetru restrâns din sud-vestul actualei rezervaţii arheologice, pe o terasă joasă a unui pârâiaş astăzi aproape inexistent[86]. Au fost descoperite minim 12 complexe de locuire aparţinând epocii de care ne ocupăm, din care cel puţin 5 au refaceri sau reconstrucţii[87], dotate cu pietrare[88].

Materialul ceramic publicat se rezumă la 4 exemplare mai mult sau mai puţin întregi, trei jumătăţi şi câteva fragmente[89]. Aceste câteva piese au însă caracter excepţional, din cel puţin două motive: în primul rând sunt foarte mari[90]. Diametrul mediu la buză este de 16,8 cm., volumul superior mediu are 4,18 l. (adică mai mult decât volumele totale de la Budureasca, şi ele foarte mari) şi volum total mediu de 8,25 l.! Masivitatea ceramicii de la Târgşor este însă vizibilă şi pe fragmentele de vas pe care le-am văzut, şi chiar dacă cifrele ar putea fi altele – mai ales pe un lot mai complet – să reţinem aceste recorduri absolute pentru epocă, ieşind cu mult din normele epocii. Un al doilea fapt care distinge net aşezarea de la Târgşor de contextul cultural este morfologia

[p. 139]

particulară. Din cele 11 forme cunoscute, 3 nu au margine deloc, în două cazuri aceasta este aproape de neobservat, un al şaselea caz are unghiul la buză sub 90^o, iar restul au unghiuri la buză mici (sub 110^o). Conformaţiile generale care însoţesc aceste forme sunt cu lăţime superioară mică (Ls = 29) dar bază relativ largă, similară gurii; alte forme (cu gură şi bază foarte largi)[91] par accidentale şi sunt necaracteristice. Aceasta este grupa 1 de la Târgşor, compusă din două vase (unul lucrat la roată şi unul lucrat cu mâna), dar ar putea fi considerate, cu destulă probabilitate, ca apartenente la această grupă alte 7 fragmente. Grupa regională corespondentă este CR 22 B, formată exclusiv de Târgşor. Asemănări cu această grupă se pot identifica, la Străuleşti[92], la Dulceanca I (în vestitele “complexe slave”, respectiv L. 6, L.9). dar şi pe alte situri; la Ciurel, de pildă, există relativ numeroase jumătăţi superioare de vas cu gât strâmt, formă bombată, imitând vasele de provizii ale secolului al IV-lea, forme care nu au putut fi clasificate datorită absenţei unei forme întregi care să se constituie în “cap de serie”; formele de la Ciurel au însă margine mai modulată, reflectând o evoluţie în sensul gusturilor secolului al VI-lea. Nicăieri însă, această imitaţie a vaselor de provizii Cerneahov nu este o formă dominantă, ca la Târgşor. Toate aceste particularităţi, de formă şi dimensiuni, mă fac să enunţ un aspect ceramic Târgşor.

Piesele care au “facilitat” datarea timpurie a aşezării, într-un orizont preslav[93], sunt 3 fibule, un cercel cuboedric cu faţete (sau octoedric) şi, eventual, un fragment de pahar[94]. Toate sunt problematice: fibulele cu port-agrafă înaltă sunt frecvente în secolul III[95], fibulele cu picior înfăşurat au numeroase analogii chiar în aşezarea de secolul III (-IV) de la Târgşor[96], iar amândouă riscă să fie rătăcite din nivelul arheologic anterior, ca şi fragmentul de pahar[97]. Fibula romană târzie nu depăşeşte probabil jumătatea sec. VI[98], iar cercelul datează, larg, în secolul VI[99]. Deşi descoperirile mărunte sunt interesante, ele nu dau nici o soluţie cât de cât clară. Din punctul de vedere al ceramistului, puţinul pe care îl ştim recomandă fără excepţie o etapă timpurie a culturii Ipoteşti-Cândeşti.

[p. 140]

Argumentele se leagă de dimensiunile foarte mari (complet străine siturilor din secolul VI), morfologia foarte dependentă de tradiţia marilor vase de provizii, regimul decorativ al vaselor lucrate la roată. În această ultimă privinţă, situaţia este clară şi constituie – din nou – un unicat. Dintre vasele publicate, 4 piese lucrate la roata rapidă sunt complet nedecorate, iar alte 3 prezintă diverse nuanţe ale “decorului involuntar” (foarte discrete caneluri sau la fel de discrete incizii neregulate) [100]. Piesele decorate cu val sunt fie cu un vârf simplu (un exemplar publicat) – ceea ce constituie o altă caracteristică timpurie, fie cu vârf multiplu, dar acestea sunt puţine. Sumara analiză a ceramicii din pachete mi-a permis să fac nişte observaţii care permit concluzia că probabil există două faze distincte de locuire[101]. Prima fază de locuire se caracterizează printr-o relativă paritate a celor două tehnici fundamentale (cu un eventual mic avantaj pentru ceramica modelată la roată), cu decor extrem de sumar şi exclusiv liniar; într-o a doua fază apar şi piesele decorate cu incizii în val, frecvenţa decorul sporeşte, dar raportul tehnicilor se înclină în favoarea ceramicii modelate manual. Nu am remarcat diferenţe de fabricaţie. Specia de lut cu pietricele este mai rară, caracteristică mai mult ceramicii modelate la roată, dar este frecvent amestecată cu cioburi pisate; specia cu cioburi pisate, cu fragmente de dimensiuni mari (până spre 1 cm.!) este caracteristica fundamentală a ceramicii de la Târgşor[102]. Menţionez că fabricaţia acestei specii este practic identică cu cea a speciei “poroase”, arse oxidant, din secolul III (-IV), din aşezarea de la Târgşor.

Un alt aspect curios al aşezării de la Târgşor este absenţa tipsiei[103]. Evident, acesta nu este astăzi un argument valid al aspectului autohton, pre-slav[104], fiindcă asemenea piese sunt frecvente în aşezări Ipoteşti-Cândeşti timpurii (Ipoteştiul face excepţie). Suprapunerea unei aşezări de secol III nu este tocmai un fapt benefic, în acest caz, fiindcă nu putem şti dacă fragmentele de străchini aparţin aşezării vechi ori celei noi (de la începuturile culturii Ipoteşti-Cândeşti). Este posibil ca, în această etapă incipientă, să mai fi fost produse străchini, sau să fi fost aduse (de unde?). Evident, ar trebui să existe o explicaţie pentru care locuitorilor din aşezarea de la Târgşor le lipsea un utilitar de acest format jos (ca strachina sau tipsia). O cercetare mai atentă a facturii fragmentelor de străchini ar putea oferi soluţia[105].

O evaluare cronologică a aşezării de la Târgşor este, evident, o sarcină ingrată. La acest moment optez pentru a doua jumătate a sec. V (cu posibil capăt la începutul veacului următor), interval în care s-au succedat două episoade de locuire, cu o pauză de cel puţin un deceniu.

DETALII - Budureasca

- Şirna

- Băleni

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – situri din Oltenia

---

[84] Situl se află la circa 5 km. SV de marginea Ploieştiului, la intrarea în satul Târgşorul Vechi, comuna Târgşoru Vechi (sediul comunal la Strejnicu, la ieşirea din oraş). V. Harta 2.

[85] O scurtă vizită în timpul campaniei 2000 mi-a permis o luare mai cunoştinţă mai apropiată decât ceea ce permite bibliografia subţire a problemei. Prin bunăvoinţa gazdelor am putut vedea depozitul – unul dintre cele mai bine organizate depozite de şantier, lipsit însă în zilele respective de curent electric, aşa încât a trebuit să mă mulţumesc cu analiza unor pachete cu materiale din anii ‘60-’70. Experienţa a fost oricum instructivă şi voi face apel la cele observate, în textul de mai jos, fără altă adnotare.

[86] Aspectul terenului, astăzi, sugerează o poziţie în lunca Leaotei, însă este foarte greu de ghicit aportul aluviunilor de-a lungul veacurilor. O săpătură specială şi un geolog ar fi poate de dorit pentru clarificarea aspectului. Luând în consideraţie că, de regulă, geţii sau locuitorii de la finalul primului mileniu nu se prea aşezau în lunci, bănuiesc că ar putea fi o (fostă) terasă joasă.

[87] TEODORESCU 1964, p. 487.

[88] Rar cu o altă vatră, deschisă, alături de cuptor, sau – excepţional – numai cu vatră (TEODORESCU 1971, p. 107). Aşezarea stă pe sol de câmpie, însă pe un teren răscolit de aşezările anterioare, construirea cuptoarelor în colţ cruţat sau în peretele lateral devenise o imposibilitate; altminteri, solul lutos ar fi permis asemenea amenajări. Piatra de râu este oricum prezentă în zonă. Personal nu cred în existenţa unor vetre libere pentru această perioadă (fără a exclude posibilitatea), ci în interpretarea defectuoasă a săpăturii. Evident, după 50 de ani de săpături relativ intense pe situri din secolele V-VII, capacitatea noastră actuală de a înţelege lucrurile este mai bună decât pe vremea primelor campanii de la Târgşor, prin simpla acumulare de date.

[89] Vase întregi: TEODORESCU 1964, fig. 3/4; TEODORESCU 1971, fig. 3/1, 2, 4; fragmentare: TEODORESCU 1964, fig. 3/2; TEODORESCU 1971, 3/3, 5. Piesele publicate în 1971 sunt reluate de DIACONU G. 1978, fig. 3

[90] Atât de mari încât am dubii asupra scării afişate la TEODORESCU 1971, p. 127. Nu mă îndoiesc de faptul că Victor Teodorescu cunoaşte scările, dar pot suspecta că tipografii au făcut o reproducere generoasă. Acest gen de situaţii invită la afişarea scării grafice, fiind de evitat scările prevăzute în text, ca în cazul dat.

[91] TEODORESCU 1971, fig. 3/1; reconstituire discutabilă.

[92] Patru piese de la Străuleşti, desenate după TEODOR D. 1994, fig. 5/2-4, 6, s-au înscris iniţial în această grupă. Pentru analiza finală am preferat loturile publicate de autorii săpăturii. Apropierea este însă de reţinut.

[93] DIACONU G. 1978, p. 524.

[94] TEODORESCU 1971, fig. 2/1, 2 (fibule cu port-agrafă înaltă, respectiv cu picior înfăşurat); DIACONU G. 1978, fig. 3/ 6, 7, 9, respectiv fragmentul de pahar, fibula romană târzie şi cercelul.

[95] De diverse subtipuri, v. BICHIR 1984, pl. 38/6, 39/3, 4, 42/5, 8. Apare chiar şi piesa în discuţie (pl. 45/20), considerată de secol III, probabil pe bune motive. Chiar dacă piesa respectivă pare mai evoluată (cu placă semicirculară la resort şi placă romboidală la picior), fibula nu are corespondent în situri târzii (V-VI), cel puţin după câte ştiu. O piesă similară, cu aceleaşi formă de placă, dar cu port-agrafă scundă, se găseşte în mormântul C.56 de la Piatra-Frecăţei (PETRE A. 1987, pl. 77/112 b1), datat în secolul IV (p. 137). Dacă ar fi să judecăm numai după aceste elemente, piesa de la Târgşor este intermediară între cele ale culturii Chilia-Militari şi cea din necropola romană şi ar putea data, prin consecinţă, la începutul secolului al IV-lea.

[96] BICHIR 1984, pl. 45/3, 4, 7, 8, 10, 11-14; nici o analogie apropiată, însă.

[97] TEODORESCU 1971, p. 107, consideră (implicit, fără să o nominalizeze) că fibula de la fig. 2/1 (cu port-agrafa înaltă) fusese păstrată ca... “relicvă” (sfântă?). Nu ar fi fost mai simplu să o considere rătăcită stratigrafic? Să-mi fie iertată observaţia, dar şi materialul ceramic din pachetele depozitului este destul de amestecat. Faptul este de înţeles pentru o săpătură cu asemenea dificultate, dar nu are sens să căutăm explicaţii ridicole pentru un incident de săpătură normal.

[98] DIACONU G. 1978, p. 524, deşi există şi alte opinii: în colecţia Culică (CURTA 1992) piesa cea mai apropiată este cea cu nr. de cat. 66, a căror analogii se restrâng la secolele III-IV (idem, p. 59). Oricum, este greu de înţeles de ce fibulele cu picior întors pe dedesubt de tip “gotic” (idem, p. 85-86, tabelul de la p. 82) îşi întrerupe evoluţia în jurul anului 400, pentru a şi-o relua, într-o formă puţin modificată (“cu picior trapezoidal”, practic lăţit, v. cat. 67) numai după 550 (tabelul de la p. 82). Probabil experienţa insuficientă de şantier l-a împiedicat pe eruditul dar tânărul cercetător să presupună că o fibulă găsită la Adamclisi, pe nivelul de la finalul secolului al VI-lea, nu este obligatoriu atât de nouă (idem, p. 59). Din punctul de vedere al aşezărilor din Câmpia Română, asemenea piese nu provin decât din contexte care nu recomandă o datare târzie, în secolul VI (respectiv Budureasca, Militari şi Târgşor). Tipologia propusă de Dan TEODOR (1988, tabelul 1) are mult mai mult sens şi începe cu piese din debutul sec. V (Bratei, Cireşanu) şi evoluează până la finalul sec. VI (evident, prin prisma acestei lucrări, Budureasca nu va data mai sus de prima jumătate a sec. VI, [deşi inserturi mai târzii nu sunt cu totul excluse – notă ulterioară]).

[99] Un exemplar foarte asemănător la Piatra Frecăţei, mormântul D.4 (PETRE A. 1987, pl. 143/236 c), datat în secolul VI (idem, p. 139). În aşezarea 1 de la Bratei există doi cercei cuboedrici (diferiţi), dataţi contextual (nivelul b) la limita secolelor V-VI (BÂRZU 1995, p. 242, fig. 16/1, 2).

[100] Nu cred că acestea se datorează procesului modelării (nu are sens, am mai scris acest lucru, v. TEODOR E. 2000 p. 304, nota 58), ci încercării de a uniformiza lutul diluat pe suprafaţa vasului, prin utilizarea unei palete; v. şi vol. III, pl. LXXIII/145.

[101] Aşa cum indică şi raporturile stratigrafice observate pe cel puţin 5 bordeie. Autorii săpăturii nu au făcut niciodată referiri la raporturile între tehnici, foarte importante în acest context, de aceea sunt necesare nişte minime observaţii personale.

[102] TEODORESCU 1971, p. 109 confirmă această caracteristică: “...sau cu cioburi pisate (specia 3), caracteristică ariei Cândeşti chiar din prima fază”, adică la Târgşor (p. 106). O nouă lectură atentă a textului lui Victor TEODORESCU (1971) confirmă impresia că complexele din aşezare se distribuie pe cel puţin două orizonturi. Descrierea ceramicii lucrate la roată din fazele I şi II ale culturii Ipoteşti-Cândeşti (p. 109-110), cele care caracterizează Târgşorul, este în conformitate cu cele observate pe fragmentele din depozit. Pe de altă parte, dincolo de discuţiile asupra fazelor din aşezare, după cum rezultă din refacerea unor complexe de locuire, în rezervaţia de la Târgşor există două aşezări (dacă nu 3) distincte. Cea mare (la care m-am referit supra), aflată în SV, se află în dreapta Leaotei. Săpăturile din primii ani, din necropola din sec. III-IV, au identificat locuinţe din secolele V-VI şi pe stânga Leaotei, la E şi NV de biserica domnească, respectiv sectoarele A1 şi A2 (DIACONU G. & 1962). Când am analizat pachetele nu am avut în vedere aceste particularităţi topografice. Este foarte posibil ca cele două “faze” pe care le-am văzut să reprezinte aşezări distincte, din momente cronologice diferite. Doar o publicare integrală a aşezării va putea face lumină.

[103] TEODORESCU 1971, p. 110.

[104] DIACONU 1978, p. 524. Această teză demonstrează contrariul.

[105] Foarte tânărul coleg Andrei Măgureanu a primit importanta sarcină de a pregăti pentru publicare aşezarea de secol V-VI. Îi urez succes, fireşte.